mă îndrept fatidic spre casă
merg spre locul nașterii, spre locul morții
refuz orice ieșire, îmi închid bătrânețea
într-o ladă, sparg ferestrele ca toate drumurile
să poată intra alene și eu
la mijlocul străzii spun:
"azi nu mai merg acasă"
în bagaj câteva nostalgii, obiecte de lux
pe care acum nu mi le mai permit
o rugăciune ce se prăvale pe ochi
urc și cobor cu seceta în sânge
tu stai la fiecare fântână ca o cruce
să mă adăp din tine
îmi scormonesc după propriile rădăcini
să mă îmbăt cu seva lor amară
dar nici locul acela nu e pe pământ
am să mă îndrept fatidic spre casă
singură să mă leg
sub un anotimp numai al meu
unde fiecare zi poate fi ucisă
și unde ceasul e alterat
câteva femei se opresc lângă mine
sunt goale și libere
nu au nici un fel de greutate
aburul lor mă îneacă