De ieri m-am împăcat cu lumea.
Decapitat de gânduri, stau în fotoliu ca un dop de șampanie.
Nimeni nu mai ridică un deget să-mi bată la ușă.
Pașii din scară se adună ca o pilitură de sunete-n lift.
Mi-am întocmit adăpostul sub aripile unei păsări de pradă;
Lumina verde a sângelui deslușește vietățile prinse:
Butonul spart, un nod de cravată, moneda coclită de la mort.
Aduc paharul spre gură, se înclină podeaua,
Draperia descoperă colțul cariat al odăii.
Din păturile negre ale ploii cade o dimineață lividă;
Fabricantul de umbre aruncă-n fereastră cu vrăbii,
Vinde piepteni de apă pentru cascadele remușcărilor.
Îi lunecă toamna pe gât ca o ciorbă din oase de pește.
Strigătul lui umblă prin aer ca un șperaclu.
Stau pe clocote albe și revăd întâmplările,
Deșir firul vieții pe andrele de abur.
Nici un răspuns nu pleacă de pe buzele mele.
Unde odată am fost, acum se întorc întrebările.