Am încercat, toată seara,
să-mi smulg pielea
capului,
a feței,
a picioarelor
și să mi-o fac pătură,
cu care să-mi învelesc goliciunea.

Îmi reproșez că am atins butoanele reci,
ale mașinăriilor electronice,
de prin crâșme,
mai des decât maroniile sfârcuri fierbinți,
ale femeilor deochiate...
mi-am tranformat banii în puncte
văzându-mi viața punctual,
ca să-mi dublez apoi coloana vertebrală,
până mi-am rupt-o!...

N-am mai simțit nimic, paralizând!
Am început de-abia să mă cunosc!

Constat cu bucurie
că Necuratul, nu e altceva
decât un boschetar
care te umple,
de fiecare dată,
dacă-l lași lângă tine,
de păduchi, de purici, de râie.

Salută-l, că om ești și tu!
Plătește-i în măsa, un rachiu ieftin,
Și du-te cât vezi cu ochii!...
Cu pătura în spate, făcută din piele de nenorocit,
Până când, într-o zi, îți va fii atât de cald încât
Vei urâ, din tot sufletul tău, de așa zis creștin,
Ceea ce-ți poate oferi,
prin iluzie, Iadul!

Până una-alta,
carnea capului,
a feței,
a picioarelor
doare!