Noaptea și ieri am văzut glasul tău fără să mă schimb - privire, zâmbet,
am aceleași haine de când am respirat aerul acum un milion de ani
cu fum, praf, ierburi și cenușă
particule de oxigen pe vremuri împădurite de glas de munte
mi-au rămas prinse de mușhiul dintre degete - le mișc cu greu, încet,
dar totuși văd că degetele au timp să mai și clipească
aud cheile cum șuieră
când pe tălpi se mulează fiecare răsuflare a ușii
și stau cu grijă, fiindcă în seiful buzunarului meu am o avere - bucăți de grindină cu solzi de iederă stau înfipte în țepușe albastre
le păstrez pentru amintirea de măine și le prind într-un mănunchi de busuioc crescut din pământul lămpii
rășina face umbră brazilor pentru nașterea lor din scorburi
și iar deschid geamul să intre aerul