Mi-am zidit o măsea într-o turlă de catedrală
Să scap de soarta-mi banală.
A simțit-o un lanț ce se ușura jos
Și-a crezut că e un os.
Dintr-o smucitură 136 de pureci cu al lor purtător
Spânzurau și schirlăiau după ajutor.
Și-a avut măseaua mea hrană o lună
Visând și la o jună.

Mândra flamură a măselei, zdrențuită și slabă
A fost râvnită de-un corb c-o pană albă.
Corbul viril s-a repezit s-o înșface de ceafă
Și s-o facă trenă pentru-a lui mireasă.
Dar măseaua l-a văzut și cu-al norilor iatagan
De fulger și tunet l-a trăsnit pe hoțoman.
Lăsându-l fără bărbăție și furându-i un picior
Ofrandă depusă pe altar într-un ulcior.

Furioasă și frustrată soața corbului eunuc
S-a plâns Înaltului Tribunal din nuc.
Și-a judecat Sfatul Ceresc crima de lezmajeste
Cu o săptămână până-n Paște.
Vinovată era a mea măsea și eu împreună cu ea
Trebuia să-mpărțim aceeași belea.
Pedeapsa a fost o amendă de trei dinți și două măsele
Cu care corbii să-mi țină paraistasele.

Și-acum ofticos și știrb
Molfăiesc poeme macabre.
Despre animale și fapte
Despre oameni și apucături.