agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1523 .



Glasul pământului
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nireseanul ]

2007-07-27  |     | 



Un “petic” de pământ mi-a mai rămas în sat
Si multe amintiri pe care nu le pot uita,
De și eram copil, când am plecat,
Toate au locul lor în mintea mea.

El este cel care, deseori mă cheamă
Să mă întorc în satul meu natal,
Să-l ar, să-l îngrijesc, că tare-i este teamă
Că va pierii arid, acolo sub un „deal”.

-Bătrânii au murit demult, de-atuncia sunt„orfan”,
Urmașii lor sunt „domni” și hoinăresc prin țară,
Eu am rămas aici și-aștept din an în an
Să vii să mă cultivi, să nu fiu de ocară.

Imi amintesc desigur, erai un tinerel,
Când alergai desculți, în dimineți cu rouă
Și te jucai cu „lopta”, cu Mihai „Berbecel”,
Când o pășteai pe „Mojar” și oițe vreo nouă.

Sau când pocneai cu biciul, la două vaci bătrâne,
Ce înhămate-n jug, trăjeau un car cu fân
Și alte „întâmplări”, ce veșnic vor rămâne
Precum și eu același, dar... fără un „stăpân”.

Þăranii au dispărut, s-au dus care-n „cătrău”,
Își caută norocul mai mult pe la oraș,
Ici-colo câte unul, mai trec prin „Făgădău”
Si pun „țara la cale”, să facă niște „pași”.

Dar... prea puțini se-ndură să are un ogor,
Să semene, să sape, să crească un „mălai”
De-aceia, măi Cornele ! Eu mă sufoc și mor,
Nu pot răzbi cu „lenea”, și „iugăre” de scai.

-Te înțeleg prea bine, pământ din rocă și din lut,
Cu câtă nostalgie îți amintește de mine,
Deși atâtea „vremuri” și ani ce au trecut
Tu dai viață „lumii”, tu „plămădești” destine.

Pe umerii tăi „veșnici” și eu am zbenguit,
Prin iarba cea pufoasă sau pe ogorul dur,
Apoi... am dat cu sapa, recolte-am pregătit
Și ele au fost mănoase, că, ai sufletul pur.

Eu îți percep durerea și glasul ce mă cheamă,
Dar anii au trecut și am un alt destin,
El este mai puternic, de nimeni nu e teamă,
De aceia îmi port „crucea”, cât pașii mă mai țin.

O să revin totuși, poate... la primăvară,
Să văd cum crește iarba, cireșii cum rodesc,
Dacă voi fi-n putere, mă voi întoarce iară
Pe acest pământ ce-i sacru, de aceea îl iubesc.

De fiecare dată o să mă urc pe „Grui”,
Acest dâmb melancolic,ce...pentru mine-i „sfânt”,
Să mă închin, să las o floare, la crucea tatălui,
Cu lacrimi s-o stropesc, să crească pe mormânt.

Corneliu 27.07.2007



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!