când te uiți cu mult carton spre mine
îmi cade lambriul în brațe ca un pantalon de in
îl calci cu aburi de câmp răcorit după ploaie
ca și cum pământul își ia înapoi copiii
și mă îmbracă un perete plin de cicatrice

tatăl meu nu vrea să mă vadă nu vrea să mă
înghită tatuat nu vrea nici măcar să-și bea cafeaua
o lasă rece unde oamenii nu mai sunt ce sunt
o secvență de țigară plăsmuind saliva

mama încărcată de memorii pare o cutie veche de ceai
încă mai beau cafeaua cotcodăcind împreună din ziare
secvențe din ziua de ieri
când astăzi lucrurile sunt grămadă carton peste mine