Icter e omul cu glugă și barbă de mucenic
ai zice un fel de Iisus
ascuns în haine de căpătat și ciubote găsite
după multă trudă / prin Patarât

nimeni nu știe de ce i se spune așa
poate fiindcă e palid / are sânge cărunt
și subțire / uneori nu își poate căra
chitara și stă lângă ea pe o treaptă
chitara se odihnește Icter visează
cu o mână la frunte / cealaltă pe lemnul curbat
ca un șold de femeie / femeia lui Icter
cu sufletul rupt / din corzi

nimeni nu știe când s-a întâmplat tăcerea
Icter e o fabulă tristă și fără morală
cânta pe la nunți și prin cârciumi de gară
romanțe de flașnetă prăfuită / vii
cu tonul lui de bas și al ei de soprană
și lumea plângea și râdea fără noimă
până când / după câteva zile / mai murea cineva

iar Icter jelea și pleca tot mai gârbov
și tot mai peltic / gâtuind câte-o sticlă aprinsă
într-o zi l-au închis și l-au dus
să sape un drum între fluviu și mare
pe atunci Icter nu era încă Iisus
dar începea să devină / din cauza bărbii și a viziunii
din cauza morților ce-l însoțeau
pretutindeni cerșindu-i un cântec

acum Icter trăiește în cer / își plimbă
printre noi doar trupul / gluga / chitara
nu știe să își spună povestea și nimeni
nu-i cere nimic / nici măcar o mână întinsă

_____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.