în mijlocul orașului asfaltul se sparge trec printr-o fantă
alunec în triunghiul rotarian al dorințelor
mă trezesc în gânduri subterane nu văd nimic familiar
nimic să pot purta la încheietură
nici măcar câteva decupaje din decor câteva riduri
suprafața albă a palmelor tale

by-pass

cafeaua tot mai amară golul din mine se reflectă
în cercuri închise
la masa de atunci își vorbesc azi doi bărbați
cu gulere bine apretate
memoria face salturi peste oglinzi
imaginile se opresc brusc colțurile se lichefiază
vertij fără limite cad oamenii mă ating toți deodată

nu

nu știu unde să mă așez pe scaune stau lipite urmele noastre
le scrijelesc adun cu grijă cojile între timp
pe ușă intră o femeie în negru
aruncă peste tot goluri calc în ele
așa cum îmi călcai peste inimă fără dragoste
mă respingeai până când nu mai respiram

an/esthesia

acum nu mai simt nimic senzațiile se transferă orașului
în locul meu apare un contur vinețiu
ca după un atac de cord