m-am săturat să locuiesc de-o viață
în propria mea piele
din ce în ce mai pergament
din ce în ce mai nisip îmbătrânind
pe un raft dintr-o bibliotecă de cartier
în care nu mai intră nimeni

mă scorojesc și-ncep să miros a praf
deși îmi indepărtez cu grijă pânzele de păianjen
ce-mi cresc pe tâmple
cu mașina de tuns a tatei
cam o dată pe săptămână

apoi
o dată pe lună
după termenul limită de predare a tonei de sare
spartă pentru înc-o ediție a vagonului de
semne la kilogram
mă redecupez dintr-o coală proaspătă
a4 după bunul meu plac
ba cu fustă chit că
urăsc fustele ba cu părul lung pe care
îl urăsc la fel de mult ba pe timp de vară
în pielea goală
a scalpului chiar dacă produc un șoc sau două
pe drumul către slash de la ocnă

din
slash
viața slash
inerția locului meu de parcare de pe raft
uneori cu gândul să pun
naibii
mâna pe un perforator și să umplu lumea
de confetti multicolore
din mine

ba cu fustă
ba cu părul lung
ba