De roade pline, crengile-ți se-ndoaie,
iar pasul îți adastă pe sub tei…
te primenești, hoinar, în albă ploaie,
te furișezi în vers, la fel ca ei.

Uitata unduire e ciudată,
născută-i din aroma altor ani,
se-îneacă zarea-n amăgiri, ca beată,
molatic ritual pe sub platani!

Omături legănate-n spulberare
se vor urzi în visele târzii…
Plăti-vei vama zborului ce n-are
altar să-și ardă vrerea ce o știi…

Te-i întreba așa, de la o vreme,
rotindu-ți ruga-n cerul hohotind,
pe care drum să mai pășești alene,
pe care stâncă-i floarea de argint!

Lumina, mlădiată prin frunzare,
iar anina-va-n suflet cânt duios…
Năluci de jar, ca ielele, se pare,
te-or azvârli din ‘nalturi până jos...

Când curcubeie s-or topi pe lac,
iar pasul delira-va pe sub tei,
vei izvodi comori un ceas, un veac,
în versuri furișat, la fel ca ei…