… spre vârful piramidei,
printre tot felul de experiențe din trenurile care sosesc în gări,
spre alte începuturi aruncate vremelnic în fugă de pe peroane,
departe de a fi legată de trecut cu un lanț al slăbiciunilor,
departe de inconștiența impulsurilor asumate spontan,
mai departe cu ființa de mână, tot mai departe,
până când și gândul mă amână, și inima mă îngână
eliberându-mă de trecutul pustiit prin depășirea lui.
... scară cu scară, până în vârf ca un Sisif modern ce sunt,
cu transpirația șiroindu-mi pe spatele arzând de biciul orelor
și pe frunte, printre ochii înroșiți de atâtea priviri arse înspre depărtări,
urc când greu, când încet și furia vârstei mă absoarbe cu totul.
Mă mai opresc, mai arunc o privire din gheața drumului și acolo sus
pare să fie și cerul îndepărtat și totuși, aproape iar albastrul tare crud ...
... însăși urcarea începe să mă învioreze,
oboseala să-mi dispară încetul cu încetul
de pe ambalajul vârstei fabricate printre rujuri și rimeluri,
când mă trezesc față-n față cu viitorul
și destinul mă biciuiește zdravăn în nesimțirea semnelor.