Se intorc iar cocorii
si, dincolo de albastrul cerului,
poarta cu ei infinitul.
Ma dor aripile ostenite,
imi vajaie urechile de atata drum,
dar ma intorc la izvoare
cu sufletul ars
si inima caus.
Vreau sa aduc din intuneric lumina,
vreau sa cant langa tampla
amintirilor
amintirea cea mai dulce,
amintirea diminetilor
cand porneam, cocor,
spre albastrul zarilor doar de mine stiute.