A fi Om, sau
A trai Cioranic.
- dedicata lui E. Cioran



Stateam obraznic pe neintinsa nadejde de a fi tot ce-mi dorisem,
Si asteptam sa cresc in maretia exclamatiilor divine.
Nu m-am gindit o clipa sa imi lipesc obrazul de atingerea rece
A clipei de neincredere a tot ce a fost, era si-avea sa fie
Trairea-n materia spurcat-a vietii pamintene.
N-aveam sa stiu ca ingerii cu aripile taiate nu mai zboara.
N-aveam sa stiu ca zimbetul soaptei astrale nu are urechi de Om.
N-aveam a sti ca totul se misca in eterne, repetabile imagini
Lipsite de luminile-ncintate-n muzichii angelice.

Eram un Om. Si as fi vrut sa fiu mai mult;
Si as fi vrut sa zbor, asa cum am existat a fi.
Am scos un sunet si nimeni nu a fost surprins;
Am scris o nota si nimeni nu s-a incintat;
Am zimbit cu toata-mi fiinta - dar florile s-au ofilit;
Am ridicat un deget (murdar de-atita cautare)
Si toti au ris pina la ciudate istericale.

Atunci am inteles prea-crudul Adevar:
Sint doar un Om, in mijlocul aceleasi deznadejdi.