agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6677 .



Cântic de poterași
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Miron-Radu_Paraschivescu ]

2006-01-26  |     |  Înscris în bibliotecă de serban georgescu



- Memoriei lui Federico Garcia Lorca, "Privighetoarea Spaniei" -



Negre toate sunt pe ei:
flinta scurtă, caii zmei,
sufletul și ochiul strâmb,
cizma-naltă în carâmb,
capul împietrit, de plumb.

Și cum vin pe drumul mare,
cu inima-n cingătoare
răsuciți, iscoditori,
lasă-n urma lor fiori
și presară groaza neagră
peste noaptea mută-ntreagă.

Trec, dacă li-i gust să treacă
și în mintea lor descarcă,
de răsună până-n vale,
fum și stele din pistoale.

Þigănie, neagră șatră,
ți-ai pus steag-basmale-n poartă,
în vârful plopilor luna
și stelele, câte una,
agățate-n pălimar
ca un galbin felinar.

Þigănie, țigănie,
doar cin' te-a văzut te știe!
Þigănie, neagră-slută,
cin' te vede nu te uită!

Peste bordeiele toate,
cade noaptea tot mai noapte;
din potcoave și caiele
bat țiganii sori și stele.

Un cal necheza șotâng,
izbit la piciorul stâng
și țipă cucoși, de sticlă,
la Cârciuma lui Costică.

La Costică din Hotar,
ciocnesc paharele rar,
ciocnesc bărdace de var,
plâng viorile nebune,
vântul li se-ncurcă-n strune,
și prin noaptea tot mai noapte
vântul gol fluieră șoapte.

Picaseră la chindie
Sân-Pietru și cu Ilie
gătiți ca de sindrofie;
între cer și-ntre câmpie
și-au pierdut, zorind să vie,
aurita lor tichie.
Dar dacă e chef, să fie:
s-or găsi în țigănie
talere de jar, o mie!

Maica Domnului și ea,
printre stelele-albine,
s-a-mpuns într-un mărăcine,
într-un galbin țep de stea,
într-o lacrimă de foc
și cam șchiopăta la joc.

Þanțoș călca-n urma lor
starostele spoitor.

Luna nouă sta pe zare,
o lebădă plutitoare.

Lunecă prin noapte, moale,
felinare și basmale;
fragede ca niște crăngi
dănțuiesc subțiri țigănci:
pentru mândrii musafiri
dănțuiesc țigănci subțiri
văluri tremurate rar,
la Costică din Hotar.

Þigănie, neagră șatră,
cu basmale-n steag la poartă,
stinge-ți felinarul verde
că potera mi te vede!

Þigănie, țigănie,
doar cin' te-a văzut te știe!
Þigănie, rai beteag,
nu te uită cui i-ești drag!

Lasă-ți doar vântul vioară
să-ți mai cânte pe afară!

Peste cheful țigănesc,
arnăuți se năpustesc;
plâng, sub iuțile copite,
scânteietoarele strivite.
Vine potera călare,
neagră ca de-nmormântare;
negri sunt, larmă nu fac,
dar pe unde trec e jale
c-au țesut un zodiac
din fum negru de pistoale.

A rămas acu pustie
veselita țigănie.

Și sparg boarea nopții reci
poterașii, patruzeci.

Toate au înțepenit;
și rachiul din clondire,
ca să nu fie pilit,
s-a vărsat într-o tingire.
Peste câmpul negru, gol,
zboară țipetele stol,
bat călcâiele pământul,
săbii șuieră ca vântul.

Urcă râpe și poteci
poterașii, patruzeci
și din flintă, mii de bice
șuieră-n văzduh alice.

Când au trecut de hotar
i-a strâns bătrânul șătrar:
Sân Pietru avea o rană
și-n brațe o fetișcană
mai mult moartă decât vie
rătăcită pe câmpie
cu cinstitul Sfânt' Ilie.

Toată noaptea prin păduri
răsunau împușcături.

Maica Precista cea bună
muia degetul în lună,
strângea brusturi, bălării,
să-i descânte pe copii
cu scuipat din sfânta-i gură,
de plâns și spărietură.

Și potera, neagră fiară,
lasă-n urmă foc și pară:
a mai mândră dintre fete
avea țâțele tăiete;
celelalte, despletite,
alergau înnebunite
și-nfloreau văzduhu-n drum
negri trandafiri de fum.

Când n-a mai rămas bordei,
abia pe la ceasul trei,
luminată-n funduri, zarea
parcă-și legăna spinarea.

Þigănie, biet sălaș,
se tot duc cei poterași;
pe ei îi înghite drumul,
de tine s-a ales scrumul.

Þigănie, țigănie,
doar cin' te-a iubit te știe!
Doar în mine mai trăiești
dănțuind negre povești.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!