Între două bucăți de sticlă, agățate într-un diblu gros pe un perete, sunt straturi de nisip de diverse culori. În nisip mișună furnici roșii.
Subtil, parșiv se infiltrează Furnicile Voinței.
Ambițioasele sunt bizare. Când își ating scopul au nostalgia dezamăgirii. Ele inspiră și expiră - în mod obligatoriu, fără voia lor, dar ce-i drept și fără mare împotrivire - banalitatea înconjurătoare. Se tem de blazarea efectivă, însă remarcă singure comoditatea reconfortantă în care se complac.
Brusc se motivează și :
Realitatea lor se contorsionează.
Crengile bat vântul.
Pământul curge.
Apa-i rocă fină.
Bila oculară e jongleur,
ce miroase transpirația de staniol.
Din vid.
Furnicile îi scot limba lui dumnezeu.
El le trage de ureche.
Furnicile îi răspund vulgar.
El le trage un șut în fund.
Furnicile îl ignoră pe dumnezeu. a intervenit plictiseala în relația lor. Ele nu vor reguli care să le impună moralitatea, ele vor să aplice moralitatea instinctivă - sunt totusi animale.