Am o dorință ciudată
La început de anotimp.
Să mă îngrop în învelișul aspru
Al lunii pline, conținut hibrid.
Să-mi închid păsările nărăvașe
În învelișul galben, desuet,
Să mi se piardă urmele
La început timp, fără regret.
Să fiu un tot șăgalnic
În universul ploilor, acid,
Transformată-n neducere
Cu direcția vid.
Aș anula astfel semnele stelei
Ce mi-a ursit visările la zid,
Aș croi simplu necesarul sacru
Al dragostei din mediul meu lichid.
Am o dorință anormală
De a dormi pe piedestalul greu
O lună tristă, transversală
Din ochiul violet de semizeu.
Numai astfel m-aș duce dor din lume
Și m-așterne cer de fulgi pe tine,
Ca dragostea doar forma mea s-o poarte
În caldul gînd al clipei către mine.
Numai astfel tu m-ai visa aievea
Acoperit de raza mea ascunsă
De fața ta de gînduri și de umbre
Dintr-o iubire veche, descompusă.
Am o dorință nedorință
Ce sensul iernilor ni-l schimbă.
Cînd vei privi prin timp spre mîine
Mă vei vedea ca rază în oglindă
Și nu te vei mira deloc de ce
Voi picura mici funigei pe cartea
Ce-o vei citi spre noi, de va fi seară,
Privind o lună albă, foarte tristă
Trăgînd în piept adînc, dintr-o țigară...