agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6233 .



Telegrame
poezie [ ]
Respirări

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nichita_Stanescu ]

2005-12-15  |     |  Înscris în bibliotecă de Dacian Constantin




(în memoria lui I.L.Caragiale)

I
Către P.B. Phõnix
Draga mea, aici focul a ars cuvintele. Au rămas muți cei care le spuneau. Mâine la ora 11 aștept răspunsul. La voi ce se întâmplă cu aerul? (cifrat, prin F.)
Semnat N.

II
Am să arestez umbra dacă continuați să dormiți pe ea. Frunza nu este un pat chiar dacă soarele o depune pentru somn.
E un ordin.
Semnează N. în numele mai multora.

III
Dragă și iubite,
Oprește curgearea sângelui din oi și comunică-mi aceasta. Dă o oarecare libertate pulsului. Cu inimile oprite te rugăm să lași și să trimiți zahărul.
Al tău N.

IV
Contractează imediat aer. Anunță dacă ai reușit.Unanimitate pentru pasărea Phõnix. Dacă sunt alte propuneri, telegrafiați cifrat. N.

V
Porcule,
Te rog să înțelegi că ne este foame chiar dacă ne este scârbă de grăsime.
Cu greață, N.

VI
Către Omega, Tellus și Sigma
Până mâine vă rog să faceți rost de timp. Modificările de cadran trimiteți-le spre aprobare. Până la licurici dar în nici un caz până la greier. Anunțați-mă de această respectare. N.

VII
Dragă Igreca
Vezi ce faci cu steaua polară. Împarte razele ei din 2 în 2. Lumina este de mâncare. Nu uita aceasta și suflă norii. Cât mai multe stele noaptea cu atât mai puțini orbi. Ai grijă și vezi ce faci cu cerul. Raportează N.

VIII
Către Z., către I. și către draga de U.
Nu-i lăsați să surzească !
Bateți în toba frunzelor clorofile ! Lumina trecută prin frunze n-o lăsați mai prejos decât 7 burți sătule.
Dacă se plânge piatra anunțați cifrat lacrima. N.

IX
Dragă calule,
Dacă te călărește fără alergare secunda nu-i răspunde.
A ta la orice oră aleargă-mă. N.

X
Către natura din Nord,
Alăptați stelele cu frig. Nu le cereți răsărire. Opriți-le. Raportai de aceasta. Dați-l afară pe L. Dacă se plânge să-mi scrie personal. Ordin. N.

XI
Către natura din Sud,
Vezi-ți de treabă și lasă-te uitată. Te avem în vedere până la orbire. Te avem în auz până la cântec. Surzii sunt niște provocatori. Anunță. N.

XII
Către luptătorii din ținutul A.,
Dacă curge sânge din voi, disprețuiți-l. N.

XIII
Telegramă,
Încetați cu numărarea morților. Comunicați imediat cifrat, ce și cum. Nu vă lăsați. În curând o să trimitem aer. Faceți economie la respirație. Þineți păsările cereului la subțioara voastră până vă venim în ajutor. Încercați să emanați miros. Aerul va veni către voi în curând în cisterne. Raportați de primire. N.


(Nichita Stănescu – Respirări, București, Editura Sport-Turism, 1982, cap. „Scrisorile de dragoste sau Înserare de seară ”)


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!