sfârșitul care te compromite

dacă aș fi fost gândul poemului tău
m-aș fi simțit ultima ta răsuflare
cât de trist lumina se întinde
pânză de paianjen
o boare de adevăr.

dar tu în oglindă te tragi pe tine
în moarte
iar după tine nu-ți pasă de bastarzii cuvintelor închise în colivie
într-o zi ai să întelegi mesajul ăsta de vărsatul de mine
mi-e greață să-mi văd chipul oglindit printre cercurile apei
riduri copiate din viitorul meu de apă
de rac de mai-nainte
și eu văd moartea precum narcisistul poet
ce singur se compromite

la tv se anunță moartea poetilor
în românește
la Haifa nu…

podiumul e ocupat de fireasca cămilă.
cocoașă plină de vise politice

m-ai răscolit neplîngându-te
de singuratate
egoism , doza necesară de otravă?

"păstrează-mă doar pentru tine
și astăzi și mâine oricând"
romanță slută
minunato, minunato...îmi spui!




bianca marcovici