Nu vreau să tac prin mâini pentru că
De frunze vechi tremură orașul
Inchide sub podele mirosuri
Ca fuste pătate-n naftalină ca să nu-nțeleagă
Păsările că sub aripi vântul le îngenunchează
Le-mpinge să danseze peste cuiburi în arborii
Chinuiți de simțurile vorbelor
Eliberate zgâriat în lumină prin podul
Unde mă plimbam cu ochii prieteni
Cu aromă de liniște
Învelită pe piciorul drept brățară
Cu perle șapte,cât zilele
De-ntâmpinat pe alei clipa
Furtunilor în care voiam să mă ascult
Să mă arunc aer.