Aveam genunchii zdreliți de căderea
credincioșilor în fața altarelor nesfințite. Lumina
bătea în gol. Cădeam și eu pe unde apucam.
Printre icoane, privirea nu vroia să-mi alunece. Orgoliul,
rănit de frumusețea candelabrelor, se ghemuia
ipocrit, pocnindu-și degetele.

Din boltă, Sfinții mă certau. Eu îmi ștergeam obrazul
scuipat, îmi căutam
cuvintele pentru rugăciune.
- Nu înțeleg ce-mi spuneți. S-au adunat atâtea, viața
e scurtă. Fecioară, Sfinte Ioan, Iisuse, Doamne, Iertați-mă

pentru tot.

Nu auzeam decât pianul, fluieratul tău ușor și noaptea.

Cer morții. Mi-e foame. De poamele căzute
și de pâinea frântă.