Castel
- în umbra mea –

Intru în castelul fermecat de umbre
Pe poarta la care am bătut amândoi,
Imens mă cuprinde un zâmbet la care
Nu speram când eram doar noi doi.

Mă uit înălțând un gust pentru vechi
La urma trecutului șters de popor.

Îndrăznesc să-mi las umbrela căci plouă
Și nu puteam să ies fără ea, să răcesc;
Apoi privesc pe fereastra cea nouă
Și-ntunericul începe să-mi pară firesc.

Urc scările pășind pe o treaptă ce pare
Mai mare ca drumul bătut spre castel.

Văd sus panorama greșelilor mele
La intrare am uitat să-mi las un pantof,
Se amuză un înger de pleoapele grele
Ce cad inocent pe o silabă – of!

Să cobor nu am timp, se aude un sunet,
M-aș ascunde, dar timpul fuge grăbit.

Atunci închid ochii, mă fac că prind aripi,
Trec visele mele prin castel bântuit,
Mă uit în agendă și caut doi stropi,
I-am trecut înainte de a fi murit.