Ca să urc acea scară,
Trebuie să iau cu mine...
Levierul,
Acest absurd ajutor.
Să prind îndoitura lui
De fiecare treaptă
Și mâinile să-mi sângereze
În batistă.

După ce voi fi ajuns sus,
Rănile-mi vor fi spălate
Și vindecate
De măreția cerului,
Iar sufletul schilod,
De soare oblojit.

Abia atunci voi lăsa
Din mâini levierul, batista,
Și voi putea să cânt
Cu bucuria libertății.

Dar câți nefericiți
Au, pe lumea asta,
Un levier și-o batistă?