poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 26353 .



Isprăvile lui Păcală
poezie [ ]
Moara dracilor

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Petre_Dulfu ]

2005-10-07  |     |  Înscris în bibliotecă de Monica Manolachi



Asfințise mândrul soare. Popa se plimba-ncruntat
Prin cerdac, prin bătătură, tot cu gândul la argat.
"Cum s-o scot cu el la capăt? Nu mai știu, s-a mântuit!"
Dar deodată-n loc s-oprește: "A, ba ia stăi! Am găsit!"
Apoi intră-n casă grabnic: — Mamă-soacră, știi ce? du-te,
Ia trei saci din cămăruie, umple-i cu cenușă, iute!
Dar să nu te vaz-argatul!
— Cu cenușă? soacra-ntreabă.
Cum? La ce bun?
— Vei pricepe mai pe urmă! Hai, degrabă!
Baba — ce să-i mai răspunză? — ia pe loc de după ușă,
Din cămara de alături, trei saci — pune-n ei cenușă.
Popa cheam-apoi năuntru pe Păcală: — Măi argate!
Uite vezi tu lângă vatră ăști trei saci? Sunt cu bucate;
Cu secară unul, altul cu porumb, celalt cu grâu.
Du-i la măcinat, acuma, seara, până nu-i târziu!
Însă nu la orice moară! n-au la muncă toate spor!
Colo să mi-i duci, sub râpă, hăt, la Moara Dracilor!
Și să fii aci, băiete, cu făina gata, mâine,
Când s-o lumina de ziua. Înțeles-ai?
— Da, stăpâne!
Apoi, hai! Păcală scoate sacii-n largul bătăturii,
Îi așează-n car — își umple traista cu de-ale gurii;
Doi juncani la car înjugă, și pornește-n sus la drum.
— Ei! tot nu ești dumerită, mamă-soacră, nici acum?
— He, ba cum nu? Moara ceea e știută-n sat la noi.
Cine dă pe-acolo noaptea, nu mai vine-n veci napoi!
N-are să-ți mai vie-acasă nici argatul dus cu sacii!
Când cenușă-n saci vedea-vor, ce crezi c-o să-i facă dracii?
"Mă! tu-ți râzi de moara noastră?"
— Vorbă nici că mai încape!
A scăpat de urși el, mamă; dar de diavoli... n-o să scape!
Cam așa vorbeau în poartă, seara, popa-mpelițatul
Și babornița de soacră, — după ce plecase-argatul.
Iar Păcală, cu juncanii, s-a tot dus p-un drumușor,
Pe sub cerul plin de stele, pân' la Moara Dracilor.
Auzise și el vorba că pe-acolo draci s-adună,
Că de intri-n moara ceea, noaptea: sănătate bună!
Dar el nu știa ce-i frica. Vrea să vază cum sunt dracii.
Trase-n față deci cu carul, și-a cărat în moară sacii.
Pricepuse el că-ntr-înșii nu-s bucate, ci... cenușă;
Însă ce-i păsa lui d-asta? Îi împinse după ușă.
Înăuntru-n moară, beznă. — Hei! morar! Aci ești? Scoală!
Dormi? Ași! nimeni nu-i răspunse. Moara răsuna a goală.
Stăi! își zice-n gând flăcăul. Sunt flămând. Să-mi văz în pace
De cinat, pân' una, alta. Și pe vatră foc își face.
Dintr-un vreasc, apoi frigare cu briceagul își cioplește,
O felie de slănină în frigare-nțepenește
Și-o-nvârtește-ncet deasupra jarului, ca să se frigă.
Când de-afară, numai iată că aude-un glas ce-i strigă
— Cine ești tu, măi! din moară? Dup-aceea, buf! deodată
Ușa morii se deschide, cu putere-n laturi dată,
Și... răsare-un drac.
Păcală, de pe scaun, de la foc,
Îl măsoară cu privirea, făr-a se clinti din loc
— Uite-l mă! ha-ha! sărmanul! Negru, ca din smoală scos!
Gol de tot! cu coarne-n frunte! Și ce coadă are-n dos!
Vasăzic-așa sunt dracii? Aoleo! da' sluți mai sânt,
De-or fi toți la fel cu ăsta, prăpădi-i-ar Domnul sfânt!
Și s-a pus p-un râs cu hohot. Dracul se uita mirat.
Apoi: — Mă! n-ai limbă-n gură? Cine ești? te-am întrebat.
— Cine sunt? Þii mult să afli? Cine să fiu? Singur Eu!
Ãsta-i numele ce-mi dete la botez nășicul meu.
— Singur Eu? Îmi pare bine! Și... ia spune... ce lucrezi
Lângă foc aci, la vatră?...
— Păi... de cină-mi fac! nu vezi?
— A! de cină? o friptură? D-asta-mi pare și mai bine.
N-am pus azi nimic pe limbă. Voi cina și eu cu tine.
— D-apoi cum! Þi-e foame tare? Vezi în balt-afară, drace,
Ca ai să găsești friptură tu, pe-acolo, câtă-ți place!
— Da? o să găsesc? întreabă tartorul, cu ochii pară
Nu glumești? Mă duc să caut! Și ieși pe ușă-afară.
Apoi pân' să numeri zece, iată-l iarăși, c-o frigare,
Cam la fel cu-a lui Păcală; iar în ea, c-o broască mare.
Intră, lângă foc s-așează, prinde și el să-nvârtească
Spre-a se frige pe jeratic pocitania de broască.
Iar când sfârâia mai tare și țâșnea dintr-însa zeamă,
Naibii, ce-i dă-n gând? Se face cum că n-a băgat de seamă
Și-și atinge-odată broasca de slănina lui Păcală...
— Ce faci, mă! i-a zis flăcăul. Umblă mai cu chibzuială!
Nu-mi spurca friptura! Dracul se astâmpăr-o clipită
Apoi... dă din nou cu broasca-i în slănina rumenită!
— Măre, n-auzi? Ași, spurcatul șade nițeluș cuminte
Și-și lipește broasca iarăși de slănina cea fierbinte.
— Hm! degeaba-mi stric deci gura? Stăi! Gândind Păcal-așa,
Sare, iată-l, cu slănina, ce-n frigare-i sfârâia
Și, deodată, paf! pe diavol, drept în ochi mi l-a izbit,
Cu atâta foc, că ochii amândoi i-au și plesnit.
— Na! ca să-ți aduci aminte, cât îi mai trăi, jivină!

În frigare-apoi își pune altă halcă de slănină.
Iară dracul: — Valeu! strigă. Mor! săriți degrabă, frați!
Și-ntr-o clipă moara, toată, se umplu de-ncornorați.
— Ce-i, fârtate? Ce-nsemnează aste țipete nebune?
— Am rămas fără vedere!
— Cine ți-a scos ochii? spune!
— Singur Eu! sărman de mine! cu friptura din frigare!
Se jălea Ucigă-l crucea, negăsindu-și alinare.
Singur Eu!... (căci pe Păcală el așa știa că-l cheamă).
— Apoi, de! ceilalți grăiră, pentru ce nu bagi de seamă?
Cine strică, frățioare, dacă singur te-ai chiorât?
Dracul țipă și mai tare: — Singur Eu! N-ați auzit?
Ș-alerga nebun prin moară.
— Ia taci, frate; taci că-ți trece!
Du-te colo-n dosul morii, spală-te cu apă rece.
Bietu' diavol... ce să facă? Merge să se spele-afară.
Dracii ăilalți, toți, privirea spre Păcală și-o-ndreptară
— A! și tu, aici? Ia spune, ce cați pe la noi, bădică?
Altu-n locul lui, atuncea, mai c-ar fi murit de frică.
Dar el în picioare țanțoș ridicându-se de jos,
Și privind pe draci în față, le răspunse mânios
— Cum ce cat p-aici? Aceasta, unde ne aflăm, nu-i moară?
Iacă sacii, după ușă! Am venit să macin doară!
La o moară cumsecade socoteam aici că viu...
Că un cuib de hoți vi-e moara, d-unde se putea să știu?
Dracii, toți, ca arși săriră: — Ce? măi omule!-ndrăznești
Despre moara noastră vorbe d-alde-acestea să rostești?
— Ba bine că nu! la naiba! când, aici, trăsei aseară
Cu porumb curat, să-l macin, și cu grâu și cu secară,
Iar acum, în saci... cenușă!... alt-nimic nu se găsește!
Mi-ați furat în timpul nopții pâinea scumpă, mișelește!
Mi-ați turnat în saci cenușă! Și-ați vroi să mai și tac?
Tâlhării de-acestea, unde, unde-n lume se mai fac?
— Tâlhării? în moara noastră? diavolii-ntr-un glas strigară.
Aiurezi?
— Ba spun ce este!
— Nu se poate, ieși afară!
— Ce? nici nu mă credeți, tartori? Ia cătați în saci!
— Prea bine!
Vom căta, un drac răspunse. Și de minți, e vai de tine!
Când s-a dus să vadă însă: — Ira! ba-i cenușă, frate,
Doar cenușă-n toți trei sacii! Bietul om avea dreptate!
Cine-o fi făcut aceasta?
— Cine altul decât voi?
Zise rățoit Păcală. Las' că spun eu pe la noi.
Am să spun ce fel de moară-i moara voastră... țineți minte!
Nici picior de om p-aicea nu mai calcă d-azi nainte!
Dracii — cum să-l îmbuneze? — Iartă, nu fi supărat!
Potrivim noi, cum e bine! Astă dată... s-a-ntâmplat!
N-are să se mai întâmple! Și sărind cu repezeală,
Hai! goliră de cenușă toți trei sacii lui Păcală.
Îi umplură cu făină: de porumb, de grâu, secară.
Ba i-au pus și-n car: — Ei! place-ți?
— Da! îmi place!
— Drum bun dară!
Du-te! ce-ai pățit cu sacii, nu mai pomeni pe-acasă!
Morii noastre, printre oameni, nu vrem nume rău să-i iasă.
— Aș! grăi Păcală. D-astăzi, moară ca a voastră nu-i!
Și-njugându-și boulenii, a plecat în drumul lui.

* * *

Noaptea nu trecuse încă, dar luceau pe boltă, roșii,
Zorile, vestind lumina; iar prin sat, cântau cocoșii.
Popa, după ce dormise toată noaptea liniștit,
Cum se deșteptă, cu soacra-i în cerdac ieși grăbit.
— Nu s-a-ntors, și-i ziuă, mamă! Vezi? L-or fi-nhățat în gheare
Tartorii, de bună seamă. L-or fi dus! Ce bine-mi pare!
Care nu-i fu însă ciuda, când deodată, hop! cu carul,
Îl zări intrând pe poartă: — A, ba vine, zău, tâlharul!
Teafăr! n-are nici pe dracu'! Uite-l! scapă dacă poți!
Vai, vai, bate-l-ar să-l bată Dumnezeu și sfinții toți!
Dar și-a stăpânit mânia... Și vroind a mai afla
De la dânsul una-alta, începu a-l întreba
— Ei, băiete, ce-i povestea?
— Bine. Iată-mă sosit.
— Cine mai era la moară?
— Hei, stăpâne preacinstit!
Când ai ști ce-a fost acolo! Dracii toți din iad, gândesc!
— Zău? și n-ai pățit nimica!
— Aș! ba cum să nu pațesc?
Îmi furaseră, spurcații: grâu, secară... tot!... din saci;
Și mi-au pus în loc cenușă! Da-i vârâi și eu în draci!
— Cum?...
— Pe unul, mai obraznic, l-am sluțit c-o lovitură,
Ochii amândoi crăpându-i! Celorlalți, le-am tras o gură,
De-au rămas holbați la mine! Apoi, când ai ști, săracii,
Cum s-au dus să-mi umple-ndată, cu făină, toți trei sacii!
— Aș! se poate? zise popa. Iar Păcală: — Nu mă crezi?
Hai la saci, poftim, dezleagă-i, părințele, și-ai să vezi!
Și din jug scoțându-și boii, înspre iesle i-a mânat.
Popa drept la saci se duse; pe tustrei i-a dezlegat.
Spre cerdac apoi se-ntoarse: — Mamă! vino să privești!
E făină-n ei! Îți place? Mai văzut-ai de când ești?
Doamne! Cum să scapi de ăsta? Ce poți oare să-i mai faci?
Când el știe,-mpelițatul, să orbească și pe draci!?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!