Confidențial

Fără mine sunt nimic,
căci flacăra ce arde
în sufletul pustiu, mă ține în picioare,
e poate fărâmă de speranță
sau egoism,
egoismul de a mă pierde
încă de la început.
Haotic plimb filosofia
prin diurnul citadin
și… mă descopăr pe mine:
departe de inocență,
la un pas de elucidarea misterelor,
prinsă între ieri și azi,
între un mâine care nu va fi
și un semn crepuscular care bate,
bate timid din aripi.
Simt mirosul ferestrelor deschise,
dar ca un copil prins în joc
râd de mine,
e prea simplu să caut legat la ochi
ceea ce știu că e lângă mine.
Ironic mă rotesc, doar voi pierde direcția,
îmi voi ameți simțurile.
Cenușa am promis să o arunc
în marea scăldată de întrebările mele,
ca ofrandă cărnii din care m-am rupt,
dezorientat în bătaia vântului tomnatic,
în sălbăticia durerilor nocturne;
Genele atârnă picurate
de vise frumoase,
iar restul… se îndeasă
într-o pungă ieftină din piață.