e atunci când trece prin ultima picătură de ploaie
și sub unghiile abia muşcate
începe să lumineze o nouă zi.
Nu mai țin minte lucruri dar dacă închid ochii
o singură față se limpezește de restul oamenilor
și doar atunci

știu cum este să aștepți
un tren infinit din care cel mai mult îți dorești
să coboare dragostea

să ai un suflet geamăn cu al Annei Karenina
și fiecare dimineață să treacă prin tine cu toate durerile ei
iar când vine noaptea să adormi aproape
de singura blândețe din această lume capabilă
să îți îndulcească sângele

poate că nici eu nu mai sunt suficient de tânără
să pariez că singurătatea este un viciu ca oricare altul

când rujul meu se preface că poate să îți atingă fruntea și apoi cerul ce nu va muri niciodată.


Photo credits: Anna Karina Pinterest