...

amintirea din acea vacanță din vară
când am băut o cafea cu rațiunea ta
și am ascultat cum mă distanțam discret de majoritate
aveam toate șansele să devin probabil
cum îmi tremurau mâinile pe marginea farfuriei
în care lăsam un scrum
entuziasmat să ne asculte vorbind
am turnat din cafea și peste vocea ta
să pot gusta acele cuvinte
în fiecare dimineață
când mă găsesc singur
printre nostalgiile timpului
trecut prin filtru
pata de cafea
ancoră pentru cât de departe
puteam ajunge în ziua aceea
sclipirea din ochii tăi
două porții de lapte pentru cafea
dintre acelea pe care nu vrei să le consumi
decât după ce ajungi spre final
și mai vrei timp
amintirea asta plină de cafeină
ca un cristal din zaț
de pe o bijuterie găsită pe jos
păstreaz-o tu și așteaptă-ți rândul
cu demnitatea citită de mult în cafea

...

am așteptat în locul tău
să se scurgă toată viața dintr-o floare
pentru a ți-o dărui deja moartă
acum nu trebuie să mai așteptăm
până se ofilește
putem să trecem deja la fapte
ți-am prins eu deja
toată clorofila din corola ei firavă
în marginea dimineții
și între foarfece
tulpina am prins-o ca-ntr-o menghină
nu trebuie să mai așteptăm acum
putem să trecem deja la fapte
promit că nu vom uita
gingășia acelor petale vlăguite
ce păreau atât de vulgare
în simplitatea lor
promit

...

de fiecare dată e la fel
de fiecare dată ochii tăi plâng lacrimi
în genele pline cu imaginea mea
nu ai putut decât să-mi spui
că-ți lipsesc acum îmbrățișările de atunci
ce-ți făceau coastele să se atingă între ele
și spațiul de acolo
rămânea un loc unde doar eu aveam voie
te-am traversat de mai multe ori
fără să-ți fi spus
ți-am învățat toate colțurile de stradă
și magazinele
parcul cu băncile pe care sunt zgâriate
numele unor mincinoși
la fel ca noi
scările de bloc
unde prindeam imaginea unei ploi
pentru care mă rugam
să dureze mai mult
decât ai fi așteptat tu pentru curajul meu
de a-ți arăta ce am mai scris
de fiecare dată e la fel
de fiecare dată îmi aduc aminte cine ești
în încercarea de a mă preface
că vreau de fapt să uit

...

gândacii sunt urâți
nu doar pentru că sub pietre
nu pătrunde lumina soarelui
dar și pentru că au lipsit
de la lecția de biologie din școală
unde am învățat despre B12 și Vitamina D
și nu toți știu ce să facă
în zilele pline din aprilie
poate că lor le place de fapt noaptea
și poate că de fapt fiecare stea din noapte
este o bucată din soare
care s-a certat cu cealaltă
și-au luat fiecare partea de lumină
și s-au despărțit
dar ziua stau împreună
doar pentru că le-a zis cineva
că va sta bine împreună
și s-au și obișnuit așa
nu tot gândacul e scarabeu
și nu toți gândacii
văd soarele cu aceeși ochi

...

gesturile tale sunt de fapt
reflexia sentimentelor
la cea mai înaltă cotă
mi-a spus cineva
criticând un
Bonnie and Clyde privit cu alți ochi
dacă te gândești mai mult la asta
nu o să mai poți plânge cum trebuie
și parcă toate dățile
în care ai vrut să faci ceva
pentru o persoană
și câțiva oameni ai numit-o dragoste
acum nu mai sună atât de romantic
ce rost mai au filmele de dragoste?
toate replicile lor
sunt marionetele unui păpușar nebun
un ventriloc dominat de rațiune
trage sforile
iar tu plângi
pentru că iubești ce nu poți avea
o sabie de lemn nu te face gladiator
câteva pagini scrise
pentru că ai suferit pentru un stereotip ideal
nu te fac poet
încă nu am înțeles de ce
dar încă aștept ziua în care pot da în judecată
pe cineva pentru filmul ăla nenorocit

...

soluția generală
pentru toate problemele
este așezată pașnic
între disperarea cauzată de alcool și nopțile nedormite
și un fel de Dumnezeu supărat mereu
pe care trebuie să-l împaci în fiecare dimineață
probabil ambalajele bomboanelor
sunt pline de lacrimi de ciocolată
și conțin și alcool
deci poliția o să-ți ia permisul
pe care îl foloseai
doar ca să cumperi țigări și băutură
de la magazinul ăla din colțul străzii
pentru că vânzătoarea aia pagană
nu crede că ești adult
dar ea nu știe că tu crezi în Dumnezeu
de mai bine de 42 de ani
credeai chiar dinainte de a te naște
dar pe atunci nu era supărat
și nu trebuia să faci nimic pentru a-l împăca
poate că s-a supărat
atunci când te-ai născut de fapt
poate că a așteptat să te naști
ca apoi să-ți spună
că trebuie să plătești pentru viața asta
și că îi ești dator
sau poate că și-a dat seama că te rogi
în fiecare dimineață
doar atunci când rămâi fără banii pe care i-ai cheltuit
pe țigări și alcool
pentru a împăca un fel de Dumnezeu în general supărat

...

diminețile reci de ianuarie
din București
cu brizele de aer febril
ce-mi strâng plămânii
ca o pungă de pufuleți cu surprize
după ce termini
și nu găsești înăuntru ce-ți doreai
sau ai găsit o jucărie
cu care nu știi să te joci încă
și deci este la fel de inutilă
ca un croissant
din care am mâncat toată ciocolata
și am aruncat foetajul
unui pui de câine abandonat
ce se ține după mine
ca acel sentiment
că putea să fie mai bine
dar pânã la urmă atât s-a putut
furnicile dintre pavelele orașului
cară firimiturile de foetaj
picate printre colțiișorii acelui pui de câine
vecinul gunoier de la doi
un celibatar convins
spunea că a fost și mai rău
și că acum e mai bine
dar poate doar s-a obișnuit
și de aceea pare mai bine
dă-le oamenilor puterea de a-ți lua totul
și vor învăța să te mintă
spunând cu vorbe mai reci decât diminețile
de ianuarie din București
un "te iubesc" fundamental greșit
și vei pierde absolut totul
vecinul gunoier de la doi
adună într-o pungă neagră
gândurile mele nereciclabile
le aruncă într-un coș de gunoi din fața gării
autobuzul 85 trage în stație
ca bărcile pline de coloniști în port
savurez urmele de ciocolată rămase printre dinți
și mirosul fad al unei societăți civilizate
învățată să mintă prin norme conjugale