Privesc prin oglindă trecutul
Şi-mi pare lumina mai grea,
Prevăd de pe-acum începutul,
Sfârşind într-o umbră de stea

Venise şi toamna cu şoapte
Şi merii-n livezi se brumau,
Ştiam că e ultima noapte
Şi paşi foşnitori răzbăteau

Mijise şi-n ochii tăi ploaia
Ca-n florile-albastre de câmp
Şi ceasul oprise bătaia
A trecerii noastre prin timp,

Cocorii plecau cu sfială,
Fuioare de fum se-nălţau,
Şi frunze picau ca o boală
Din arbori ce se descărnau

Sunt liber de-acuma iubito,
Eşti liberă definitiv,
Eu plec undeva incognito,
Să-mi caut un trai primitiv

Şi-n ziua plecării în lume,
Muri-voi puţin printre munţi,
Iubito fără de nume,
Iubito cu paşii mărunţi,

De-acuma, adio mi-ai spune,
Ţi-aş spune de-acuma drum bun,
Dar n-avem curaj a răpune,
Blestemul acesta nebun

Şi luna se rupe-n jumate,
În două bucăţi de neant,
Ce frig e-n această cetate
Când moare un ultim atlant !

Te strig într-o toamnă nebună,
Te vreau înapoi peste timp,
Ecouri din munte răsună,
- Mai rabdă-mă un anotimp !