șuie duduie
când i se pune pata
deocheata se întoarce cu spatele
nu că n-ar fi frumoasă și așa
dar aș vrea să-mi fie confidentă
să-mi spună tăcând
ce-are în gând
știu că până la urmă
e dispusă a ține un secret
obicei desuet
eu aș insista pe ce am de zis
fără să o fi omis
tăcerea este la timpul prezent
ardent face curat între noi
șterge urmele mai apoi
cu un pămătuf improvizat din stuf
scutură fiecare carte de șoapte
fiecare bibelou în care iubirea
se poate ascunde din nou
nu m-aș încrede în tăcere
o damă în funcții și putere
habar nu am cine-a ales-o de drept
nu cred să fi fost votată corect
de bine ce în frunte-a rămas
orgolioasă mi-a dat
peste nas o suport ca pe ziua de mâine
când doar o pâine mai e
să-mi țină de urât
dau singurătatea pe gât
cum timpul fiecăruia trece
la rece îmi țin speranțele
vacanțele cu ea îmi par nesfârșite
nebunii răvășite pe nisip
stereotip
nu m-aș încrede în tăcere
formă pură în meteahna de-a vorbi
doar la a iubi mă duce inima
cum vezi
tac pe barba mea