cad mereu, dar mă ridic mai sus,
e plin de pericole drumul spre Iisus
și deseori păcatele sunt dulci
găsite în lumea ce pare un bâlci.

port credința la loc de cinste,
în cunoaștere găsesc mereu noi piste,
nimic nu-i în zadar din ce pătimesc,
eșecul ca succesul aste firesc, lumesc.

acum aștept în gară ultimul tren,
să mă duca la extaz ca un refren,
să uit de regrete și de suferință
lumina să atingă fiecare dorință.

mă manevrează timpul ca pe-o marionetă,
dar eu transform tristețea în canțonetă.