nici sfârşitul acelei povești care începuse
atât de frumos să te deseneze cu degete tremurânde
nu voi ști în ce altă poveste voi fugi
și cum ar fi să intri pe ușă și să nu mai pleci

poate nu voi cunoaște niciodată taina
dar mă voi cunoaște pe mine
chiar dacă plânsul mă acoperă uneori
din creștet până la tălpi
chiar dacă nu pot uita că râsul tău
era cel mai frumos cântec al ploii
iar brațul tău care mă acoperea noaptea
cea mai dulce povară