ascultă cum cântă timpul între noi,
rapsodiile cerului în minți se strecoară,
înțelegeri lumești primenite de ploi
nu mai lasă inimile să tresară.

până la soare răsună al iubirii ecou,
se aurește și se metamorfozează,
în chip de luceafăr sau de Crai Nou
în liniștea stelară visuri așază.

așa se transformă suspinul în refren
când oamenii sunt animați de lumină,
când se îmbogățește destinul peren
când iubirea și pacea lumea o domină.

văd lumea printr-o cugetare adâncă,
mi se pare că aud cântecul din stâncă.