buimac
pe străzile unui oraș abia inventat
într-o zi care nu apare în calendar
și bulevardele pustiite și gri se pierd
ca într-un somn haotic cu vise încâlcite

un copil îți întinde o armă și îți zâmbește
și venele ți se transformă în aripi
țâșnind violent din corpul care nu te mai ascultă
nu știi ce vei face cu arma
e oare o jucărie sau un mijloc de a te face vizibil
în această lume stranie fără soare dar cu o lumină
palidă venită de nicăieri, din abis

spaima ia forma inimii
mai întâi ca un fior de gheață
stins apoi de un urlet de neconceput
care-ți inundă creierul bolnav
și bate, bate, bate sălbatic
în salve reci de disperare

poate că e doar o altă zi a cârtiței
și tot ceea ce-ți trebuie
pentru a scăpa din strânsoarea ei de coșmar
este să faci mereu lucrurile cu meticulozitate
dar întotdeauna în ordinea nefirească
în care visele năvălesc în spatele ochilor
mușcând și mestecând cu colții lor moi
toate amintirile de mult dispărute