degetele aleargă pe tastatură
căutând lumină pentru tunelul
inimii
se face mai frig
poate să mă înfășor cu un ș
destrămat din șalul bunicii
poate cu un a
prins pe ascuns din lacrima mamei

frigul e fratele mort al fricii
cea care îmi stă acum în spate
privind în foaia albă
pe care adun cuvintele
ca lemnele pentru foc
trosnesc spațiile goale
sunt lumina abisului
pe care îl credeam
mereu negru și gol
trag de cuvinte
ca de o funie
și scot sinucigașele sensuri
din ochii albi ai tăcerii