am găsit la marginea pădurii
un trunchi de copac sculptat de un șarpe-
dinți cu care a sculptat, au formă ciudată
și transformă copacul într-un pat biblic
plin cu mii și mii de versete,
unde urma lor, ca ochiul de sticlă
trasează directive, mai mult decât
preotul satului la spovedanie, atunci când
îți răstălmăcește păcatul săvârșit, apoi
spre mirarea acelei icoane, la care ești trimis să-ți împlinești canoanele,
statui din lemn viu, cu fețe lucioase,
statuete ale durerii, puse pe pământ, constați că
lacrimile tale nu ajută cu nimic pământul reavăn ,de unde ar putea răsări un mănunchi de busuioc
necesar la sfințirea casei, fie ea și a celui mai mare păcătos. oameni de lemn cu fețele-n poală
pășesc cadențat, au mâinile
lipite de trupuri și petrec statui exilate în cimitirul săracilor,
o durere a trădării din pădurea sculptată

în ceruri, șerpii au sfinții lor
și primesc canoane
ca tine, ca mine, tăcerea noastră
nu mai îprăștie venin
când oastea de îngeri, trece codrii în trupuri sculptate
limpezind păcatele lumii.