poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 548 .



suicide watch
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2022-07-05  |     | 





lași capul în palme încet drapel coborât în bernă:
abstinența e doar o voluntară eugenie
luciditatea - iadul celor ameliorați genetic
încerci să refaci drumul care te-a dus
la căderea nesfârșită în gol
nu-ți iese nimic
îți vine să iei un foarfece de grădină
să tai limbile preoților care-ți repetă la nesfârșit
că Dumnezeu nu greșește a creat omul creația lui e perfectă și răul e numai și numai
alegerea omului
ai strânge toți psihologii și psihiatrii
într-o cușcă terapeutică
i-ai hrăni dimineața la prânz și seara
doar cu ranitidină și cipralex
să vezi dacă mai au tupeul să spună
că tot ce trăim sunt predispoziții genetice
și comportamente dobândite prin imitație

sens unic pentru sfârșitul cu o mie
de începuturi posibile
poate o seară de vineri
în care nu te dai dus din crâșmă la ora închiderii
în stomac simți căldura coniacului
complice fragilă pulsând ca un fetus
te cuibărești mai bine în starea de toropeală
o vibrație scurtă mesaj de la ISU
accident mortal la granița dintre județe

înjuri în lehamite când șefa te sună
ce faci unde ești
unde dracu să fii vineri la 11 noaptea
normal că în crâșmă ți-au ajuns
trei accidente și un înecat
ești în stare să mergi? trimit după tine șoferul
să documentezi accidentul la fața locului
degeaba te cerți și faci pe nebunul
nu ai familie nu ai copii
ești o hienă câștigă-ți pâinea
oricum nu ai altceva mai bun de făcut

în întunericul greu ca seul de oaie
te uiți fascinat la adidașii albi abia primiți
de la frate-tău din UK
îți faci garou din dunga verde fosforescent
pe care scrie scrie puma
pe marginea drumului băiatul cu pizza
transformat în șofer de redacție peste noapte
își varsă mațele lângă un cal în convulsii
care-și linge rana deschisă în locul din care opelul Astra a retezat picioarele din spate
meșterești la Cannon-ul nou e prima oară
când îl folosești pe timp de noapte
pe asfalt simți o zgură cleioasă
un fel de tocană de limacși zdrobiți de ploaie
se-aprind reflectoarele un polițist urlă
cristosul mă-tii de ziarist cască mai bine ochii
să nu distrugi probele
te uiți nedumerit peste umăr și vezi probele
în toată splendoarea:
o momâie din care ies oase și hălci aburinde
cum ies câlții dintr-o păpușă
o jumătate de țeastă ca o conservă deschisă
cu un briceag bont
curge din ea o pastă gălbuie amestecată
cu bucățele de creier de parc-ar fi
bucățele de pâine într-o ciorbă cu perișoare

ora trei dimineață într-o redacție goală
ca sarcofagul lui djoser
te uiți la adidașii plini de sânge și așchii de os
îți vine să dai cu degetul peste ei să-l bagi în gură să vezi ce gust are sângele care trage să moară
întrebi șefa ce faci cu documentarea
cum ce să faci bag-o rapid pe breaking news-ul online
te întrebi cine dracu stă dimineața la trei
să citească online un ziar de provincie
dar nu tu nu ai voie să te întrebi
nu ai familie nu ai copii
ești o hienă cu un cadavru în dinți
după o vânătoare nocturnă

bei necontrolat o cană de vodcă stinsă cu vin
lovești porțelanul cu dinții râzi furibund
scrii furibund încurci toate datele accidentului
la deschidere bagi o poză cu țeasta deschisă
ca un om care cască și-a uitat să ducă mâna la gură
înjuri CNA-ul pe cei cu familie și copii
în cele din urmă cristosul mă-sii de ziarist
adoarme cu capul pe taste
pe buze un firicel de salivă încremenit
lichid seminal după o erecție prelungită și dureroasă

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!