Rămân fidel uitării precum moartea vieții
Pentru că în sensul cuvintelor văd viitorul.

Distincția dintre sunet și tăcere mi se întinde
Ca lumina între răsărit și apus într-o zi.

Carapacea fiind-ului meu poartă forma
Timpului care îmi măsoară devenirea.

Din rostogolirea cerului plutesc
Împletind spirala în care mă risipesc.

Și căutând izvoare imaginez fântâni uitate
În apele cărora plutesc toate stelele
Scânteind în strălucirile lor singurătăți,
Trupuri de șerpi zvârcoliți, clepsidre
Rostogolind instinctiv nisipul.