De unde vii cu aripile raze de lumină
în asfințit de vremuri,
când îmi atârn pălăria pentru ultima oară în cui,
când mă asez pe patul de paie și privesc prin icoana ferestrei
la tine?
Ești oare om? Sau înger?
Sau închipuire?
Mi-am descălțat piciorul de greutățile vieții
și de acum mă învelesc cu amintiri.
Afară bate vântul și îmi aduce în odaie
miros de primăvară,
de iarbă proaspăt cosită
dar ochii mei se duc după aripile tale
în altă grădină
cu miros de eternitate...

Te-am privit pentru o clipă
apoi am plecat privirea la păcatele ce-mi sunt cuie
în loc de paie, așternut.
Tu mi-ai zis cu glas șoptit:
”- Nu îti fie teamă!
De azi pornești în altă călătorie,
ai fost găsit vrednic pentru că ai iubit
și ai iertat.”

Și ochii mi s-au dat peste cap
și albul lor a devenit aripă, soare, eternitate...

24 ianuarie 2022
La mulți ani România!