Pregătisem lanterne, lumânări, chibrituri
Telefonul pe silent, geamurile închise ermetic
Era o liniște tumefiată ca-ntr-o cameră de spital
Unde viitorii morți presimt și nu-și mai vorbesc
Doar așteaptă cu palmele parcă sudate pe piept
Ca și cum s-ar lua pentru ultima oară în brațe
Am așteptat-o ca pe o leoaică care-și apără puii
Și care ar fi fost pregătită oricând să-mi sară la gât
Frica mi-a curățăt corpul, am fost din nou liberă și singură
Și la fel de sălbatică, desculță, despuiată ca-n prima zi
Doar un spațiu gol gata de locuit
Cineva-mi spusese că se târăște, altul că bate la geam
Că merge pe acoperiș, că intră prin nișele amintirilor
Că poate da foc să ieși din subteranele gândurilor
Că țipă și urlă dacă nu-i deschizi. Dar nu a fost deloc așa
Pregătisem lămpi, felinare, să ne rostogolim împreună
Dar această mare vietate nici nu a strigat, nici nu a trâmbițat
La fel ca în povestea omului care în plină iarnă s-a întâlnit cu ursul
Și aceasta s-a așezat la picioarele mele cu blana enormă să mă încălzească