încă număr în gând

zilele albe sunt un pretext
să construim fapte
în fond nu putem sta cu mâinile în sân
lângă noi e mereu nevoie de câte ceva
suntem buni pentru alții
nu pentru noi
știu că trecerea ta prin mine
va rămâne un fel de gravură
cu incizii mici
mereu ai fost discret
mă făceai să zâmbesc, deși erai în alte sfere
pășeai cu atingeri neobișnuite
apoi construiai edificii de sunete
nu mai eram femeie
doar o pasăre dintr-o poveste veche
unde vocile se ascund după cuvinte
asta până când
întunericul se înțepa în colțuri de stele
și începea să mă doară
și-atunci, strigam
ca într-un început de lume în care aflam
ce-i lumina
și cum se împarte
acum sunt în cabina de probă
trag cu ochiul
sinceritatea mea nu e decât un cuvânt
câteodată îi caut în "doi" explicația