deasupra ferestrelor
sunt călătoriile mele imaginare
avantajul unui visător de ocazie, inert
smuls din indiferența unei lecții de viață.

deasupra ferestrelor rămân absențele
și intimitatea unui gest recurent
obsesia unui poem cu tălpile goale.

deasupra ferestrelor
ne naștem primordiali
într-o transă continuă /
același conținut efemer
aceleași granițe
aceleași schimbări
reciproce
postume
puțin aranjate
puțin obișnuite
puțin cabrate
într-o lume a contrastelor –
doar mici fotografii
mai mult sau mai puțin
retușate.

deasupra ferestrelor nu există
decât măsura acestei normalități
profunzimea viciată
a impulsului de a aparține
unui trecut eligibil
forța concepută
de un capăt de sfoară...

nu există ceilalți.

nu există corpuri tangibile.

deasupra ferestrelor
ceva s-a pierdut
aidoma unor vechi
declarații de dragoste...


doar măștile
și seducția multiplicată
a unei mărturisiri
în conflict
cu cea mai recentă
creație –
ultimele resturi de viață...

îmi aparțin.