pe care cu atâta zgomotoasă fudulie
o declamaţi pompos ori îi juraţi
pe biblie pe cruce pe drapel pe
iubire veşnică în văzul public
pentru care vărsaţi lacrimi şi o adoraţi
ca pe o hartă cu brazi şi sonde de ţiţei
un tort aniversar din care să vă înfruptaţi
o mama căreia îi faceţi promisiuni şi parastase
nu există da da nu există domnilor patrioţi

patria nu poţi s-o vezi e mult prea mare
şi prea adâncă să ajungi până la ea
o cauţi cât trăieşti în tine sperând s-o întâlneşti
pentru că nu are dimensiune şi timp
contur culoare ori dispunere geografică
doar o simţi ca pe o fiinţă de care ai nevoie
să te-întregeşti să zbori şi să mori ca să fii
e un dor nedesluşit de neştiute rădăcini
fără de care te usuci nu ai identitate
rămâi zbor spre oriunde şi către nicăieri
uitare ce nu s-ar mai uita ca infinită renaştere
e ascunsa boltă peste care de singurătate
misterul să scape dumnezeieşte stele
perena aromitoare floare de a cărei grijă
trandafirul se face roză şi spinează
este prezentul îndrăgostit de ce a fost
ca să viseze frumosul mai frumos
tăcerea abia gângurită în necuvinte
din care fiecare nichita se zideşte poem