agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 220 .



Balada Minciunii
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cantemirdva ]

2021-05-26  |     | 



Era odată, ca nici odată, o peșteră în lumea toată: in roca vremilor săpată, de Homo Sapiens populată, de Magma Terrei protejată.

Masculi păroși plecau în căutare, mamuți cu colți și coarne să doboare... Femele dârze rugului dădeau târcoale, văpaia jarului sclipea în mistică ardoare...

În peșteră domnea umila împăcare, că toți primeau căldură și mâncare. Comuna se făcea mai tare și mai mare, nescrisa-i Egalare propulsând valoare.

Dreapta Comună tot creștea, creștea... Imensa peșteră se anima, se îngusta... că într-o zi nici fumul nu mai încăpea, iar Magma nu ajutora... sau poate nu voia. Și atunci, Comuna, în timp, se răzleți. Avere mare nu era, și nici se împărți.

Masculi, femele... gheoage și copii găsit-au peșteri și bunget* pustii.
Apoi în Terra apăru familia dintâi, cu simțuri noi din cap până-n călcâî.

Purces-au divizări în grote... și păduri Pornit-au împărțiri de ape... vânături. Și început-au lupte între sulițari, întinsuri noi acaparând proprietari...

Sporit-a numărul de ponderoși ereditari. Mulțitu-s-au prințese de familii mari: în piei de veverițe vidre... și castori, și una-n vulpi cu boturi ochi și colțișori.
Mai-Marele pădurii nu știa, de unde și din cine ultima venea: Din suta-i de arcași plecată la război, de moartea hîlpovă scăpară numai doi. Și ei, birăului* fideli, vrăjmașul izgoniră... – pe Ea în stog de stuhuri o găsiră, la ochi legată... smoc de iarbă-n gură.

Mai-marele, crezînd în zei și pura vitejie, în cinstea ambilor eroi stârni o veselie...
Apoi, deja fiind în trib, la adăpost... Șopti Ea unui membru cum a fost: Cum doi arcași se tupilau, se ascundeau... cum alții, mulți, în goană-i fugăreau...

Pentru a lor temoare, fugă, înșelare... eroii fură împinși în a prăpastiei răcoare, căci morții noaptea mai strigau a răzbunare, iar judele și tribul nu iertau trădare.
Ea nu era bogată mândră arătoasă... ci – dulce, blândă... bună de grimasă. Fusese Ea, de tribul Ei, gonită de acasă, pentru înnăscuta-i fire mincinoasă.
Treptat, în noul trib, Ea prinse rădăcini – de arbore domnesc și nu de mărăcini.

Judele sfaturi îi cerea, în toate o credea, cu ochii o mânca... iar nopțile o visa.
Și într-o bună zi Ea se făcu aleasa, Iar într-o Mare Zi Ea deveni mireasa,
și, de la sine înțeles, a tribului crăiasa.
Apoi, în fiecare an, prințese tot năștea – cu moștenită fire înșelătoare ca și Ea.


Trecut-a veacul judelui, Pierit-a scrumul tribului... Sosit-au alți biruitori, domnit-au noi cuceritori...

Crăiasa, nici măcar nu îmbătrânea: cu împărați viziri și regi, și ce pica, departe fiicele nemuritoare-și mărita... Ca a lor Mamă, mincinoase și fertile, și Ele, o dată-n an, nășteau a lor prăsile – Care, apoi, cu înnoite firi, și mai viclene, să semene scorneli, prefaceri... și capcane, ce-n lume aduceau la izbucniri de uragane.

Apoi asupra Terrei
tăbărâ Minciuna, și un Zeu mușchios
ținîndu-i sus cununa. Deși Ea nu se împăca
cu Magma, Soarele... și Luna, mulți pământeni o adorau
– și Ea în schimb le asmuța Fortuna.

Pierzându-și sluga
într-o luptă de Urani*, Zeița (Ea) singură porni
spre a Pământului Titani.

În albii nori, necontenit,
se avântura Patroana, de ochii pământini
privită ca Icoana...
Necruțătorul Cer fierbea
trăsnea și bubuia, cu ploi de gheață
și săgeți de foc o ataca – poate o strivea,
o îneca, o străpungea... Dar Ea, în pandalia* Ei,
zbura, călătorea... Nu se păzea, nu se ferea...
nici Dreacu n-o oprea – că-i convenea și-l intriga:
așa cum Ea era.

Și tot gonea, plutind spre țări Patroana: să vadă cum creștea și prospera Minciuna – pe unde fiice ale Ei țineau în chingi divane, pe unde regi și împărați îi dedicau pocloane.

Ajunse Ea la Izrael, trecând și prin Iudea, ajunse la Damascul blând... văzu și Galilea. Apoi se întoarse îndărăt și opri-n Alexandria – în Agora-i cu nou veșmânt numită și Trufia. Prințesa de Egipt, atunci, răcind în închisoare, bocea în hohot... și striga, că nu vedea scăpare. Patroana în grabă o vizită. îi insuflă calmare...

A doua zi, în Agora, călcă picior al Doamnei. Mulțimea-n jur se înecă în profunzimea Tainei. Și fulgeratul zvon pocni Invidia în creștet; Palatul faraonului scrâșni ca ceru-n trăsnet... Minciuna biruia-n palat... și-n Piramida Mare, când Maica i se depărtă pe Calul Alb călare.

***

În Mare Nostrum bântuiau procele* și cicloane, Ocrotitoarea le asalta – cu ambiții arzătoare... Și se opri, pe Cal Bălan, la Torțile Romane, să-și vadă o prințesă a Ei recent în măritare.

Senatul liber, democrat... dulci cuvântări orA, pe ambii consuli pacifiști -- în slăvi îi proslăvea; Nouă Tribuni, mai ieri aleși, de plebe nu uitau –în Colizeul zgomotos, pâinici fierbinți picau...

Latina Urbă mugurea, florea și prospera. În Campus Martius* piruiau cohorte glorioase... Patroana se neliniștea – tihnita Româ nu plăcea... și atunci, Minciuna răspândi intrigi misterioase ...

Amabilul Senat mocnea... fierbea... din nou se dușmănea; Tribunii, insultați de cineva – ca arși scandau ”Republica!..”, iar plebea-n Marea Piață-i lăuda, că îi iubea ca pe femeia altuia.
Înalții Consuli, de șoptiri momiți, porniră vrajda cea de osândiți...
Loialii Generali, pe caii înspumați, chemând la Glorie oștenii devotați, duceau în Nord italici înarmați – spre galii, francii... și britanii răsculați.

Doar Catilina – aprig patriot... republican înaripat, și dezinteresat – rămase cu soldați în Câmpul Marte, să țină scutul capitalei zi și noapte. Dar– în stare de patriciu ruinat... mereu visând coroană de împărat – ca din senin, ideea i s-a furișat: că urîcioasa soarta-i surîdea ca niciodat... Si atunci, cu legiunile-i fidele aripate, se aruncă asupra Romei speriate...

O Tempora!.. – striga agonizatul CicerO, încurajat de intimu-i părtaș CatO... Senatul clocotea, de frică tremura... Patroana, sus, în a Ei viciu huzurea, știind precis că nici Senatul, nici CatO, nici avântatul Catilina n-o vedea; iar înțeleptul filozoful CicerO, de existența Ei nici noaptea bănuia,

Doar Cayo Cezar o simțea, o auzea... o urmărea, o divulga... – ca nimeni o ura. Vulpoaica leșina, aluneca... și dispărea. Odată, o prinse Cezar în Senat... și o sugruma... Dar 22 de senatori, și amici ai Lui sadea, schimbară moartea Ei pe fructuoasa glorie a Sa...


Trecu un veac, trecu alt veac... mileniul dintâi pleca... religia creștină triumfa, minți pure și credule cucerea...
Minciuna, cu Patroana-i peste Ea, cu papi și patriarhi nu se încurca, de-a lor sfințenii capul nu-și bătea; În Evul Mediu trândăvind, se plictisea – Progres, științe... revoluții provoca; virtutea feudală suferea, slăbea, cădea... iar Lumea banului chiaburi solizi năștea...

Trecut-au iarăși secole: cu lumpeni scheunați, cu proletari exploatați, cu fii de nobili ruinați... cu noi stăpâni și demnitari – văzuți, puternici și bogați...

Minciuna, și Patroana Ei,
n-aveau când respira: cu hegemonii peste Ea, covoare sângerii țesea...
Si tot așa, și iar așa, lumea-n bucăți se diviza, a șasea-i parte combata – Comune Noi orînduia, la raiul fără cerșetori tindea...

Apoi, Faimosul Zid s-a dărâmat. Pământul s-a cutremurat... Comunele s-au destrămat... și ”ochiul dracului” le-a înhămat. Și atunci, Madame Minciuna, pe Continente a triumfat:

Acum Ea instruiește regi... sultani cu țari, și împărați, alifiază prezidenți, miniștri, deputați... Platforme și sisteme o poartă-n braț... Lumea-i e plină de surori și frați... Patrii - Mume-i nasc destoinici aliați...

Ea, ca răspuns și reverans, la toți le întinde mâna cu folos – cât n-ar costa, la orice dans, chiar și întorcând istoria pe dos...
În vecii lungi trăiți, și retrăiți, perfidu-i chip rămâne preafrumos, pe fonul anilor abia veniți, se arată dulce tandru, glamouros... o dată-n lună, pe puțin, florește – nectaru-i aromant alină... și prostește.
Cu al Ei îmbietor parfum, Minciuna pe calu-i alb călătorește întruna – in casele încă curate să pătrundă... și-n Magma Terrei să-și strecoare unda.


P.S. Conform istoriei universale, Cays Iulius Cezar a procesat reforme administrative de nivel republican, urbanistic... A dus o aprigă luptă personală împotriva corupției... și niciodată nu a luat mită. A demonstrat existența stagnantă, parazitară... și lipsită de sens social a senatului. ... Și a fost asasinat, de același senat.

*Bunget – pădure deasă, întunecoasă...
*Birău – căpetenie, șef, cap... astăzi – și primar
*Urani (aut.) – fii ai lui Uranus (zeul cerului în mitologia greacă)
*Pandalie – capriciu, moft, naz, furie...
*Procelă (lat. procella) – furtună, uragan...
*Campus Martius (lat.) – Câmpul lui Marte

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!