poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 694 .



A șaptea pseudoglossă naivă a unui anonim în care are revelația că moartea este ultima frontieră de unde începe eliberarea către iluminare și citită confesional părintelui Pamfil
poezie [ ]
confesiune

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [georgesilvabarsesti ]

2020-08-23  |     | 



Iar mă-ntorc la tine,Doamne,trist,cu viața-mi efemeră,
Mult mai înțelept în gânduri când cobor spre înserare,
Stând cu viața-n fața morții,la cea din urmă frontieră,
Peste frunte mi se-așterne drumul spre iluminare.
Simt în trup eternitatea care-nvăluie-a mea minte,
De primejdiile lumii numai moartea mă desparte,
Cerul vreau să-mi fie-alături, ca să-l port peste veșminte ,
Ca o mantie albastră întinsă dincolo de moarte.

Mă văd mai bătrân ca timpul și știu drumul unde duce,
Moartea-o simt în măreție,coasa învârtind prin vreme,
Un cuvânt aș vrea din ceruri,spus, încet,de-mbărbătare
Și o mână-abia zărită,printre nori,ca să mă cheme.
Mă găsesc în multe gânduri care-mi sunt tot mai străine
Cu trăiri întâmplătoare încolțite-n mintea-mi-seră,
Rând pe rând apoi ucise fără ură sau regrete,
Iar mă-ntorc la tine,Doamne,trist,cu viața-mi efemeră.

Uit de toate câte-n lume și iluzii de-am avut,
Sufletul încerc să-l curăț,ca în ceasul cel din urmă
Să fiu limpede ca cerul când se-așează peste ape
Și-n nisipu-adus de gânduri mintea mea în el tot scurmă.
Sper că voi găsi un altul, rătăcit printre iluzii,
Să reziste dârz în toate în armura-mi lucitoare
Și în fața clipei triste să fiu veșnic ca un munte,
Mult mai înțelept în gânduri când cobor spre înserare.

Azi primesc iluminarea-n coborârea de pe cruce
Sufletul îl simt mai liber și trecut peste capcane
Iar privirea peste creste mă salvează din tristețe
Cum se-nalță dintre valuri o corabie-n oceane.
Este visul care-mi umflă pânzele,chiar zdrențuite,
Pe catarg se-așează luna ca pe-un raft de etajeră,
Tot mai retrăiesc iluzii coborâte-n nopți de veghe,
Stând cu viața-n fața morții,la cea din urmă frontieră.

Îmi trăiesc pe clipe viața câte nu mi-au încăput,
N-am avut destulă minte să le țin pe toate-aproape,
M-au rănit multe nimicuri dar nu am avut curajul
Să le-arunc salvându-mi viața din tulburătoare ape.
Multe-au poposit în suflet,altele nu-și găseau rostul,
N-am știut să-aleg în palme grâul de neghini amare,
Mi-am vândut multe iluzii până-n clipa-n care somnul
Peste frunte mi se-așterne drumul spre iluminare.

Sfârtecat de gânduri negre pentru ce n-am împlinit,
M-aș întoarce peste vreme în fotoliul de speranțe,
Aș găsi în grai cuvântul dacă-ar fi ca să mă apăr
De eșecul din iluzii mers cu ele în instanțe,
Martor fiindu-mi inorogul pe câmpii purtat de frâu,
Poposind în paradisul povestit de-un sfânt părinte,
Pe câmpii care din ceruri curge-o veșică lumină,
Simt în trup eternitatea care-nvăluie-a mea minte.

Le-am lăsat pierdute-n lume ca frunze pe fluvii duse,
Gânduri multe-mprăștiate prin pierdutele sertare,
Le simțeam cum printre clipe se duceau cum pierzi nisipul
Printre degetele mâinii după nopțile amare.
Timpul curge în clepsidre într-un fir cu clipe triste,
Prin amurguri înroșite cerul toamnei îl împarte,
Pe câmpiile visate voi păși peste o vreme,
De primejdiile lumii numai moartea mă desparte.

Mă vedeam că sunt în norul peste muntele albit,
Să ating cu mâna Luna ,ca-ntr-un basm cu Făt-Frumos,
Să-i șterg lacrima din pleoape când pe fața ei stă norul
Și cu părul ei de aur să-mi scot sufletul să-l cos.
Simt răcoare peste frunte și prin păr bate Zefirul,
Cade-o veșnică lumină pe grădina de morminte
Și din apele Uitării beau un strop să uit durerea,
Cerul vreau să-mi fie-alături ca să-l port peste veșminte.

Răsărind în multe gânduri din cuvintele nespuse,
Tot plecat prin anotimpuri și privind la păsări zborul,
M-am lăsat dus de iluzii că-aș putea să plec cu ele
Și să-ating nemărginirea cum atinge gândul norul.
Pe câmpiile visate unde-i veșnic primăvară
Și-unde-i ziuă după ziuă și nimic nu le desparte,
Voi trăi eternitatea și pe pleoapa-mi va fi cerul,
Ca o mantie albastră întinsă dincolo de moarte.

Mă văd mai bătrân ca timpul și știu drumul unde duce,
Uit de toate câte-n lume și iluzii de-am avut,
Azi primesc iluminarea-n coborârea de pe cruce,
Îmi trăiesc pe clipe viața câte nu mi-au încăput.
Sfârtecat de gânduri negre pentru ce n-am împlinit,
Le-am lăsat pierdute-n lume, ca frunze pe fluvii duse,
Mă vedeam că sunt în norul peste muntele albit,
Răsărind în multe gânduri din cuvintele nespuse.

Ca o mantie albastră întinsă dincolo de moarte,
Cerul vreau să-mi fie-alături, ca să-l port peste veșminte ,
De primejdiile lumii numai moartea mă desparte,
Simt în trup eternitatea care-nvăluie-a mea minte.
Peste frunte îmi așterne drumul spre iluminare,
Stând cu viața-n fața morții,la cea din urmă frontieră,
Mult mai înțelept în gânduri când cobor spre înserare,
Iar mă-ntorc la tine,Doamne,trist,cu viața-mi efemeră.


George Nica

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!