agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 460 .



viitorul anterior
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2020-07-14  |     | 



timpurile oamenilor trec repede
trecutul e perfect, compus sau simplu, sau chiar mai mult ca perfect,
deci nu se vorbește de rău,
imperfect e doar timpul care se continuă sau se repetă,
care ne strânge cu ușa o vreme, care nu se consumă,
dar timpurile oamenilor par să fie mereu viituri, fulgurații,
vin și pleacă iute înspre viitor,
nu e loc de nicio floare, de niciun flutur, fiindcă toate dispar prea repede,
ele vor fi dispărut deja când tu vei citi despre ele

m-am așezat lângă o statuie și ea a început să fugă de pe soclu
mi-era teamă că vor pieri chiar și bătrânii, de groază,
când în lumea toată nu poți pune temei
pe umerii niciunei statui,
pe numele niciunei străzi,
pe legământul niciunui mort,
nu-ți poți afla un loc, căci locul se schimbă-n nisip și în sită,
orice scaun pe care stai curge micron cu micron către altfel de praf

am deschis dicționarul și a ieșit cuvântul ploaie și apoi curcubeu
și ochiul lui Dumnezeu mă privea fix
de deasupra tindei bisericii
am deschis harta orașului și a ieșit strada Doamnei și apoi a Toamnei,
focul ținut era strâns în lemnul stranelor mâncate de cari,
apa ținută era strâns în roca muntelui
aerul ținut era strâns într-o stea care încă nu murise
iar eu țineam strâns între palme și genunchi tot lutul meu de om,
asemenea sălbaticelor fiare și ierburi, cu unghiile mă pieptănam,
cu dinții îmi rupeam unghiile murdare

oglinzile se tulburau a ploaie, dar ploaia fugea mai departe,
clipind din ochi fântânile furau din soare și nu mai vedeau chipul
niciunui sinucigaș, apusul niciunui soare,
cum ar fi femeia care se temea că timpul trece prea repede
și praful din jurul ei crește prea mult
și ea e constrânsă să își ducă veacul în lazaretul speranțelor pierdute

apoi din nou fecioare preafrumoase, izvoare străluminate,
ziditoare de primăveri,
patimi și iubiri ctitorind veri fierbinți, amăgitoare tristeți
ca fumul focului de toamnă și copacii psalmodiind în haine de chiciură
și copiii care se îmbracă de sărbătoare dinspre trecut spre viitor
și se agață de sfoara baloanelor colorate și de umbrele
cu buline albe, și atunci noi știm că e timpul lor, care dispare prea repede

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!