Când aveam ochi de lumină pătrunzători în ființe și lucruri
mă risipeam în ei și-n alte simțuri dobândite,
cu degete simțeam cum se schimbă ceva pe interior,
orice suferă mutații ori se mișcă pe pământ.

Aveam o suferință care se anihila singură,
inima-mi era cuprinzătoare, în jur răspândea înțelegere,
Fără urme în trup, fără întuneric nestăpânit,
Noaptea absorbea lumina și bucura luna și stelele.

Acum cu gândul întrec lumina,
caut să fac breșe prin necunoaștere,
crepusculul serii este și mai frumos.
Faptele sunt mai înțelepte decât vorbele
urmele lor se văd în oglinzi viitoare
și numai aura rămâne din timpul trecut.

Cuvântul intră în conștiință și se coace,
ești sănătos ca fructele de pădure
și copacii împrospătează cu aer curat viața.

Eu nu uit, caut în taină, mirarea,
mângâi cu sufletul iubirea și blândețea
ce se ascund în trup ca o floare plăpândă.
În fiecare zi nervii se tocesc și capăt un alt mers,
las cu greu din vechile canoane,
timpul e mai lung decât moartea,
dar pe ambele nu le pot opri.