Mă mustră lutul argilos,
Că sunt un medic nemilos,
Că las să iasă din spital,
Dansând în rochie de bal,
O moarte hâdă și hapsână,
Cu tineri și bătrâni de mână…

Rămân cu ochii în pământ…
Când eu nu știu să sap mormânt,
Fac din argilă urne mici,
Să-ncapă pulberi de bunici…
De ce să decupez morminte?
Nu mai am vreme, Doamne Sfinte…

Mă lupt c-un virus ucigaș,
Eu dezarmat, el un pungaș
Neauzit și nevăzut,
Într-un duel neprevăzut…
N-am învățat la medicină
Și-s copleșit, mă simt cu vină.

Aș căuta arme de foc,
Da sunt captiv, rămân pe loc,
Prin vaiete de muribunzi,
Ce mă țintesc cu ochi rotunzi,
Cerșindu-mi zile…de-aș putea,
Le-aș da bucăți din viața mea…

Nu îmi permit să plâng, nu pot,
Înăbuș lacrimi…nu-s despot,
Și-aș cumpăra la fiecare,
Noian de zile, vise, soare…
Și lângă zid, printre suspine,
Mă scurg neputincios pe vine.

Și fac din luturi urne mici,
Să-ncapă pulberi de bunici…