De sub deal un ochi de soare,
Se deschide în oranj,
Și cu: ”Scuze de deranj...”
Se înalță-n lungi picioare.

Zarzărul gătit în floare,
Varsă zărilor parfum,
Vântul plictisit în drum
N-are chef și nici vigoare.

Amorțit, șchiopând ca moșul,
Roșu-n creastă și codat,
Cu un cânt a explodat
Pe un leaț, în zori, cocoșul!

Sare iedul, iar mieluțul
Să nu fie mai prejos,
Mehehe! melodios,
Țup! și Ruțul, măgăruțul.

Zarvă-i și pe o movilă,
Găinușile cu moț,
Strigă ca și în negoț,
Că o pichire abilă,

Le-a luat într-o clipită
Râmele, ca mic dejun,
Și e-o ceartă, nu vă spun...
„Cum poate să își permită?”

Larma scade și se frânge...
Un gânsac impunător,
Viță de conducător,
Le-a numit țațe nătânge.

Pacea se așterne lină,
Că pe geana primăverii,
Parc-ar înflori și merii,
În splendoarea dulce, fină...