Aici mi-am lăsat copilăria și neastâmpărul
odihnind la marginea pajiștei din vis. Am plecat
pe drumurile fără întoarcere ale orașelor de piatră.
Am locuit cu gândurile privind pe geamuri
Și niciodată păsările n-au mai venit să cânte dimineața
Cum o făceau la casa părintească dintre pomi
Unde se simțeau aromele de fructe coapte și struguri.
Pe potecile înfundate în ierburi am căuta forma trupului tău
Dar n-am găsit decât rememorări uitate
Și nostalgii înflorite pe coapsele tale în amiază,
Niciun sărut nu mai era pe malul râului dintre dealuri,
Doar niște copaci pe jumătate uscați rămași și ei singuri
Într-o seară din care iubirea s-a pierdut cu totul,
Numai apare nicio minune, nicio iluzie căzută prin tufișuri
Doar un țipăt de pasăre speriată în amurgul de ceară,
Orele lungi de așteptare aproape bolnavă
După clipele acelea plăcute de început de toamnă
Când am plecat să-mi caut adevărul vieții,
Astăzi sunt atât de trist, nu l-am găsit împreună
Și nici singur prin lume.