Sufletul plânge așa, ușor,
Poate după Tine.

Însă Tu ești ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu ești nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că ești
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă ești și apă împrăștii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Și nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că ești volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai știu Ce ești
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îți poartă chipul.